România nu e bine. Nu mai are zâmbet și culoare în obraji, așa cum am lăsat-o în 2009, când am plecat. Atunci era încă firavă și se vedea că trecuse, nu de mulți ani, printr-un soi de boală lungă și profundă, din cele supranumite ucigașii tăcuți, care iți macină, fără semne vizibile, toate măruntaiele, până în punctul în care nu mai e nimic de făcut. Dar trecuse cu bine. Se însănătoșea pe zi ce trece, cu oameni și instituții, era pusă pe roți bine unse și pornise la drum mai hotărât ca oricând.
Coada de la spitalFoto: Alexandru
Citeste mai mult si comenteaza pe SmartWoman.ro
