MUZICĂ
Concursul Enescu 2018: Un număr de 270 de tineri muzicieni din 39 de țări au trecut de preselecția juriului de specialitate și vor intra în Concurs Juriul de specialitate al Concursului Internațional George Enescu 2018 a selectat 270 de tineri muzicieni pentru a participa la cea de-a XVI-a ediţie a Concursului. Aceştia au fost selectați dintr-un număr total de 400 de aplicanţi, cel mai mare din istoria evenimentului, aflat în momentul celebrării a 60 de ani de la prima ediție.
INTERVIU Bugge Wesseltof, pianist: Când e nevoie, artiștii trebuie categoric să fie în stradă și să lupte împotriva nedreptăților de orice fel Astăzi de la ora 20:00 ne revedem în Control cu reputatul pianist norvegian, Bugge Wesseltoft, alături de bateristul american Christian Prommer. Un concert în care îl avem pe de o parte pe Bugge Wesseltoft, cu o muzică plină de lirism inspirată de Bill Evans sau Herbie Hancock, dar și de melancolia scandinavă, și de cealaltă avem energia și groove-ul unui baterist, DJ și producător de anvergură, Christian Prommer.
Vești bune în ceea privește concertul Massive Attack din România ​În primul rând vă mulțumim pentru entuziasmul de care dați dovadă în achiziționarea biletelor, chiar și după epuizarea pachetului Voodoo Pack. La rândul nostru vă facem și noi o bucurie, anunțând un nou nume ce va deschide concertul Massive Attack și Young Fathers, în persoana lui Azekel. Pregătiți-vă de Attack, pe 24 iulie, la Arenele Romane!
Pregătește-te de atac! Pentru concertul Massive Attack și Young Fathers, mai sunt disponibile doar bilete Acces General, pachetul Voodoo Pack fiind epuizat. Felicitari norocoșilor ce l-au achizitionat! Massive Attack se întorc în Romania. În urmă cu exact 30 de ani, se năștea în Bristol, trupa Massive Attack – pionerii genului trip hop, inovatori incontestabili de ritualuri electronice.
webPR Ediția a-VI-a a Taberei Urbane RockSchool ​În această vacanță de vară vom organiza tabăra urbană în perioada 18 iunie – 27 iulie. Copiii de 5-11 ani, care n-au cântat niciodată la un instrument, au ocazia să se distreze o întreagă săptămână, cu unul sau mai multe instrumente, ghid fiindu-le profesorii RockSchool – muzicieni profesionişti.
Solistul trupei Frightened Rabbit a murit Trupul neînsuflețit al solistulului vocal al trupei scoțiene Frightened Rabbit, Scott Hutchison, a fost găsit într-un port de agrement de pe malurile fiordului Firth of Forth, relatează BBC.com.
TVR a găsit motivul pentru care România nu s-a calificat în finala Eurovision 2018: Probleme la sistemul de vot în ţări cu mari comunităţi de români Televiziunea Română a transmis vineri, după semifinala Eurovision în care reprezentanta ţării noastre - trupa The Humans - a fost eliminată din concurs, un comunicat prin care acuză probleme la sistemul de vot în țările cu mari comunități de români.
Eurovision 2018: Reprezentanţii României nu s-au calificat în finală. Republica Moldova merge mai departe în concurs Trupa The Humans, reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2018, nu s-a calificat în finala concursului, după ce a interpretat melodia „Goodbye” în cea de-a doua semifinală a competiţiei, care a avut loc joi seară, la Lisabona, potrivit news.ro. Reprezentanţii Republicii Moldova, membrii trupei DoReDoS, s-au calificat cu melodia „My Lucky Day”.
Prima semifinală Eurovision, cenzurată în China, pentru a fi ascunse tatuaje şi un dans romantic între doi bărbaţi Transmisiunea primei semifinale a Eurovision Song Contest a fost cenzurată în China, pentru a fi ascunse tatuaje şi un dans romantic realizat pe scenă de doi bărbaţi, scrie News.ro.
Smiley face prima confesiune completa pe 2 iunie, la Arenele Romane "De unde vii la ora asta?" ii va intreba Smiley pe cei peste 4000 de oameni care vor umple pana la refuz Arenele Romane. Pe 2 iunie, artistul da startul confesiunii lui muzicale care va aduna piese de pe albumul Confesiune, lansat la sfarsitul anului trecut, dar si hit-uri precum "Acasa", "Oarecare" sau "In lipsa mea".
Eurovision 2018: Cehia, Israel, Estonia și Bulgaria, printre ţările calificate în finală / Reprezentanții României vor evolua joi Albania, Cehia, Lituania, Israel, Estonia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Irlanda și Cipru s-au calificat în finala Eurovision 2018, care va avea loc sâmbătă, după ce au trecut, marţi seară, de prima semifinală, care s-a desfăşurat pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia, potrivit Mediafax. Câştigătoare a selecţiei naţionale cu piesa "Goodbye", trupa The Humans va urca pe scena Eurovision Song Contest 2018 în prima parte a semifinalei de joi, având numărul 2 de intrare în concurs.
Premieră națională: byron, Lucia, Silent Strike și Muse Quartet își unesc forțele într-un concert extraordinar la Jazz in the Park 2018 Patru dintre cele mai iubite trupe underground de rock, pop, electro și muzică clasică din România cântă la Muzeul de Artă din Cluj, în 25 iunie într-un proiect complex, MUSEcology, prezentat în premieră națională la Jazz in the Park 2018.
VIDEO BBC: Cea mai veche notație muzicală din lume ar putea veni din Siria În Siria, muzica merge mai adânc în țesătura locului decât oriunde altundeva în lume, scrie BBC care face un istoric al muzicii si culturii muzicale din Siria din antichitate si până in prezent. În anii 1950, arheologii au găsit 29 de tabele de lut de 3.400 de ani  vechime într-un mic compartiment - probabil o bibliotecă - în anticul oraș-port Ugarit, pe coasta mediteraneană a Siriei.
Reprezentanta trupei ABBA a clarificat că grupul nu va susţine un nou turneu Reprezentanta trupei ABBA susţine că grupul nu va susţine un nou turneu, dincolo de cel virtual programat pentru anul viitor. Clarificarea vine după ce au apărut zvonuri în acest sens, în urma anunţului potrivit căruia formaţia va înregistra noi melodii, primele de la despărţirea din 1982, scrie Variety.com.
webPR: Senzaționalul toboșar Jojo Mayer concertează azi, 30 aprilie, la București și pe 1 mai în Cluj Napoca Considerat unul dintre cei mai inovatori bateriști din lume, Jojo Mayer, elvețianul mutat în New York este faimos pentru integrarea în jazz a influențelor drum and bass și jungle.  Inspirat de bateriști precum Jack De Johnette, Buddy Rich sau Tony Williams, Mayer a influențat la rândul său o generație întreagă de instrumentiști, prin tehnica sa.
VIDEO Saxofonistul american Charles Neville, de la grupul The Neville Brothers, a murit la vârsta de 79 de ani Saxofonistul american Charles Neville, de la grupul The Neville Brothers, care a reprezentat o parte din istoria muzicală contemporană din New Orleans, a murit joi la vârsta de 79 de ani, a anunţat vineri familia sa, scrie News.ro.
VIDEO ABBA s-a reunit pentru două noi melodii ABBA, legendara trupă pop din Suedia, s-a reunit după 35 de ani pentru a înregistra două noi melodii, relatează AFP.
Susține creativitatea comunității prin Fondul Jazz in the Park și bilete neobligatorii Fondul Jazz in the Park dă start campaniei de fundraising și implicare în comunitate care va finanța, cu ajutorul comunității, mai multe proiecte artistice. Oricine se poate implica prin cumpărarea unuia sau mai multor bilete neobligatorii la festivalul Jazz in the Park.
Concursul Internațional George Enescu în plină creștere la 60 de ani de la lansare Concursul Internațional George Enescu are loc între 1 și 23 septembrie la București, este deschis publicului și va aduce pe scenele românești și în fața juriului internațional un număr record de tineri muzicieni. Biletele se vor pune în vânzare la începutul lunii mai.
VIDEO Suedia: DJ-ul Avicii, comemorat de o biserică din orașul în care s-a născut bătând clopotele pe ritmul muzicii artistului DJ-ul Avicii, pe numele său real Tim Bergling, a fost comemorat, marți, de către o biserică din Stockholm, orașul în care s-a născut și crecut artistul, bătând clopotele pe ritmul melodiei ”Wake me up”, relatează Channelnewsasia.com. 



ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Mai merge un banc cu mândria britanica și partenerii din UE?
Un turist american viziteaza Londra, cand de-odata simte nevoia sa urineze. Cauta,cauta si nu gaseste nici o toaleta. Neavand incotro intra intr-o straduta, se apropie de un colt mai intunecat langa un zid mai inalt si incepe sa se deschie la fermoar. Inca inainte de-a incepe sa urineze simte o bataie usoara pe umar. Se intoarce si langa el se afla un politist tipic englez...
Bancul zilei: BREXIT-ul, explicat altfel
John, valetul, intră val-vârtej: - Sir, au anunțat furtuni puternice pe Canalul Mânecii. Va fi dezastru! - Oh, John!...
Bancul zilei: Lecție ca la carte
Într-o unitate de tancuri, unei grupe de proaspeţi recruţi li se prezintă pentru prima oară un tanc. Plutonierul comandant de grupă începe să le explice: - Tancul este de tip T-55, fabricat în URSS. Are cineva vreo întrebare? Nimeni nu întreabă nimic. - Pe tanc, se află instalat...
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version